FRF a dezafiliat oficial un club dintr-un oraș de mare tradiție în fotbalul din România. Clubul FC Brașov Steagul Renaște trebuia să promoveze în Superliga, dar s-a ales praful de proiect, după ce nu a putut lua licența.
Speranțele celor de la ACS FC Brașov Steagul Renaște au luat sfârșit. După ce anul trecut își făceau planuri de promovare în prima ligă, FRF a venit cu o decizie șocantă pentru brașoveni. Din cauza problemelor organizatorice, formația brașoveană nu a primit licența pentru a continua în liga secundă.
Federația Română de Fotbal a anunțat dezafilierea formației FC Brașov Steagul Renaște. Astfel, prima echipă se desființează, dar vor rămâne în competiții celelalte formații de la juniori, care au obținut rezultate foarte bune. Formația U19, pregătită de Marian Constantinescu, obținuse calificarea în play-off, înaintea deciziei venită de la FRF.
FC Brașov Steagul Renaște a avut parte de nenumărate probleme și o serie de depunctări. Comitetul Executiv a oficializat dezafilierea, astăzi, 15 martie.
Ce prevede regulamentul disciplinar care a condus la dezafilierea clubului:
1. Clubul care nu plăteşte unei alte persoane sau FRF/LPF/AJF obligațiile stabilite, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, o sumă de bani, integral sau parţial, deşi există în acest sens o hotărâre definitivă a unui organism jurisdicțional al FRF/LPF/AJF și/sau TAS: a) va fi obligat la plata unei penalități de la 3.000 la 7.000 lei și i se va acorda un termen de grație de 5 zile pentru executarea integrală a obligațiilor de plată; b) i se va interzice dreptul de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată, urmând ca la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată, calculate de la data expirării termenului de grație, echipei în cauză să i se scadă câte 2 puncte; c) Sanctiunile arătate la litera b) se aplică timp de 90 de zile, după care echipa clubului respectiv va fi exclusă din toate competițiile în curs și retrogradată în categoria inferioară. 2. Dacă clubul nu-și execută obligația de plată în termen de 30 de zile de la retrogradarea echipei de categoria cea mai ridicată, clubul va fi exclus din toate competițiile FRF/LPF/AJF
1. Clubul care nu plăteşte unei alte persoane sau FRF/LPF/AJF obligațiile stabilite, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii, o sumă de bani, integral sau parţial, deşi există în acest sens o hotărâre definitivă a unui organism jurisdicțional al FRF/LPF/AJF și/sau TAS:
a) va fi obligat la plata unei penalități de la 3.000 la 7.000 lei și i se va acorda un termen de grație de 5 zile pentru executarea integrală a obligațiilor de plată;
b) i se va interzice dreptul de a transfera și/sau legitima jucători în calitate de club cesionar și i se vor scădea puncte. Scăderea de puncte se aplică asupra celor acumulate în campionat de echipa de categoria cea mai ridicată, urmând ca la fiecare 15 zile calendaristice de întârziere de plată, calculate de la data expirării termenului de grație, echipei în cauză să i se scadă câte 2 puncte;
c) Sanctiunile arătate la litera b) se aplică timp de 90 de zile, după care echipa clubului respectiv va fi exclusă din toate competițiile în curs și retrogradată în categoria inferioară.
2. Dacă clubul nu-și execută obligația de plată în termen de 30 de zile de la retrogradarea echipei de categoria cea mai ridicată, clubul va fi exclus din toate competițiile FRF/LPF/AJF
Marian Constantinescu are în echipa sa tineri de mare perspectivă. Pentru a nu rata o generație cu potențial mare s-a luat decizia de a muta juniorii in corpore la ACS Colțea Brașov, formație condusă de Ciprian Jurubescu, din al patrulea eșalon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER